Archive for category magia geometrica

Miam vazut moartea injurul okilor la Bamboo azi dimineata

Azi nuapte k de obicei mam imbatat cu prietenii si am inceput sa prizam niste chestii dragute care stiu cati plac si tie dar nu vrei sa rekunosti catie frica de politie. Si am stat asa, relaxati, pana am zis ca mergem ca de obicei in Bamboo. Si am luat taxi la club si eram eu cu Andu si cu Mirel.

Si am lasat gecile la gardeloba si am stat jos la masa si am baut niste zampanie. Cu gheata kum imi place mie. Si digeiul punea mega bine, asa ca mam ridicat, am mers la baie si mam dus dupa sa dansez.

Gagica e mijto si ea se unduieste binen ritmu muzicii care rupe. Si ma uitam la ean oki si zambeam cu precizie. Si era mega bine. Si am stat sa ma gandesc cum sai spun cat de mult o iubesc. Si danzam langa dansa si o priveam cu nesat si iam zis:

– Kum te chiama, draga mea?

– Ce? Nu te aud! Spune mai tare!

– Cum te chiama, pasarico? Ca danzezi maxim de frumos!

– Alexandra.

– Salut Alexandra! Te iubesc, scumpa?

– Ma intrebi?

– Da. Fiind ca as vrea!

– Ok, pai hai sa mergem la baie.

Nu va povestesc fiind ca ii intim. Dar la un moment dat am auzit tipete. Si parea ca is ale ei si ca ii place. Sam continuat sa dau. Ca era bunoace rau Alexandra. Si sa tras dupa un pic si mia zis:

– Buey… n-auzi? Sentampla ceva.

– Nu se intampla inca ca nam terminat.

Si ma tras de mana sa iesim.

– Kum vrei sa ies cu ea asa?

– Puneon pantaloni si hai sa mergem!

Am ascultat si cand ieseam, tipete se auzeau. Am dezchis usa si simteam miros de fum. Ma uit in jos, ardeau flacari si am zis ca asta nui a buna, ce dracu am luat. Si mia zis Alexandra ca trebe sa iesim. Dar nu prea se mai vedea pe unde de la fum. Am zic ca cel mai binei sa ramanem calm. Si sa bajbaim peretii si sa stam departe de fok ca sa nu ne ardem. A zis ca sa mergem inapoi in baie si sa iesim pe geam.

– Pai nu cred car fi o idee buna. Daca cadem in cur si ne rupem un picior?

In momentul ala imi vedeam moartean juru la oki. Mia fost frica pentru prima data in veata. Si iam zis:

– Bai, mie frica co sa mor. Hai pe usa.

– Nu, hai pe geam.

Am avut bulan, era prea mic. Asa ca am luato pe usa. Fumul era gros si ne era frica dar am dat cu lanterna de la aifon 7 si lumineaza bine, noroc ca mai aveam baterie. Ne tineam cu hainele ude de la chiuveta cam avut inspiratie, la nas. Si neam luat dupa niste oameni care dupa am vazut ca erau bodiguarzi. Si neau scos afara unde au venit ambulante. Si era cu girofaruri aprinse, oameni dezbracati, femei care tipau. Si miam dat seama kam pierduto pe Alexandra. Si tzust inapoi so caut. A incercat sama opreasca securiti dar iam futut una, zbang, bai de aici, Alexandra e in pericol. Am intrat in fum. Bajbaiam peretili si incerca so gasesc. Si am cautato incontinuu. Se facea cald si inecacios, noroc cu lanterna de la aifon 7. Bun telefon, apropo. Bai si nu gandesti, ma suna. Cine ma suna la ora asta? Alexandra.

– Ce faci, fa. Te caut de nu mai pot, unde esti?

– Ke neboon. Sunt afara, eram in spatele tau. Am mers la ambulanta sa beau apa, ca imi era sete de la vitaminele alea ce leam luat noi doi inainte sa mergem la baie.

– Hai ca ies si eu. Ne vedem acolo.

Azi am fost erou si eu ca si voi, aia de la Colectiv. Am mers dupa ea si kiar daca nam salvato, sa sti ca am iubito in baie si am ajutato sa iasa la aer. Norok kior ca la noi na fost decat raniti si nici aia grav. Asta inseamna un club bun, nu ca si Colectiv. Ca la Colectiv nu era indeplinite conditiile de mediu si protectie. Ca altfel sigur scapa si deacolo mai multa lume cu veata. Oricum imi pare rau de ce sa intamplat acolo, kiar daca rocari. Si imi pare rau si de ce sa intamplat aici, darma bucur ca na patit nimeni nimic.

Si sincer, pacat ka ars Bamboo ca era mega smecher, loku meu preferat. Da norok ka egzista inca Fratelli si ala na ars.

Advertisements

, , , , , ,

Leave a comment

De ce nu mai scrii, ba?

M-a intrebat azi cineva. Another person. Printre atatia care m-au intrebat chestia asta de multa vreme incoa’.

De ce as scrie ceva? Si despre ce as scrie? Indiferent daca scriu sau nu, lumea iese in strada in Maidan. Putin ocupa Crimeea. Basescu isi face partid. Ponta judecat sau nu, ramane cu o lucrare facuta de un plagiator. Obama e in continuare negru (desi mai degraba pare mulatru). Statele Unite raman leaganul civilizatiei. Europa ramane leaganul culturii pentru europeni. Salariile noastre raman la fel. Preturile cresc. Natura se strica pe zi ce trece. Chiar daca scriu, nu devin vegetarian. Chiar daca scriu, nu o sa am o viata mai echilibrata. Voi invata mai mult? Dar mai eficient? Nu. Si atunci?

Sunt eu scriitor? Cu certitudine nu. Avem si din aia. Gabriel Garcia Marquez, care in acest moment o duce rau de tot. De ce? Pentru ca si daca scrii, anii tot trec, trec pe langa tine, trec pe langa ce ai facut, pe langa ce puteai face. Trec pe langa speranta, trec pe langa deznadejdie, trec pe langa iubire, drama, pasiune. Anii trec si te transforma. In mai bun, in mai rau, in mai putin, in mai mult. Legea entropiei se aplica cu desavarsire in viata. Nu pentru ca e scurta sau pentru ca e lunga. Nu pentru ca e usoara sau pentru ca e grea. Trec, pentru ca asa percepem noi viata, starea de a fi, de a exista.

Trec pentru ca dincolo de emotii si sentimente si ego si idealuri, soarta, universul, cosmosul, creatia sau cum vreti sa numim intregul acela care dupa toate aparentele va inceta si el in momentul in care creierul nostru va inceta tehnic sa functioneze, e o chestie ce se ghideaza dupa reguli simple. Pe care noi le-am numit simplu fizica sau mai pe larg, legile naturii.

Trec pentru ca dincolo de comunul pe care il avem toti, care suntem de fapt unul, acest unul e atat de mare si atat de divers incat nu se va intelege niciodata. Incearca insa asta mereu, de aceea s-a si format societatea. Ca sa privim viata la scara. La o scara mai mare, de religii care au fost si au murit, de oameni care au trait si s-au dus. De credinte care sunt si de oameni care incearca sa fie.

Societatea inseamna consum. Consumi de mic, pe langa materii fizice, materii idelogice. Chestii care au menirea de a te face sa cresti, sa devii mai bun. Sau macar sa devii in continuare ceva. Iar timpul care tace si trece, te uzeaza. Si totusi vrei, vrei mai mult si mai mult.

Filozofia de consum a nascut cei mai mari ganditori ai societatii noastre. Aceia care au infiintat firmele si societatile si care acum le conduc. Conduc catre un dead-end, un sfarsit inevitabil si iminent. Pentru ca au crezut in propria lor gandire, cea a transformarii, crearea omului nou.

Nu e stiinta mai distructiva ca religia? Religia te condamna la ignoranta. Stiinta te condamna la distrugere.

Arta traieste si se hraneste in continuare cu tot ceea ce filozofii noi inventeaza iar societatea adopta, asa cum mereu a facut. Arta e hiena omenirii. Mereu a fost.

Iar ceasul ticaie tiptil, tiptil dar sigur spre inca un sfarsit. Si poate si spre un nou inceput.

Asa ca, de ce as scrie? De ce as scrie ceva, orice?

Live the life the way it is, before there will be no way to live!

Imi dadea prin cap saptamanile acestea sa ma apuc sa scriu un nou “Amintiri din Copilarie” pentru ca cele ale lui Creanga sunt demult vandute si expirate. Lumea s-a schimbat de atunci, dintre un sat Humulesti al secolului XIX-lea la inceputuri si un Satu Mare al secolului XX-lea la sfarsituri. Cred ca ar fi interesant si ar fi multe de spus. Si poate one day, le voi si scrie. Dar, pana atunci… 

Leave a comment

Poezie de paste (raw version)

cand eram copil,
inca credeam
ca preotii sunt cei care fac
sa existe o legatura
intre lumea noastra efemera
si lumea eterna sacra
care urma sa vina
cand vom pleca si noi
unde s-a dus bunicu’.

pe atunci
nu ii vedeam
ca pe niste oameni
manati de interese proprii,
precum necesitatea
de a ridica o casa,
avea o familie
care sa le aduca foloase hedoniste
intr-o lume
in continua degradare.

pe cristos nu il priveam
ca pe un om vandut de cei apropiati
in dorinta de a fi mai bogati
intr-un imperiu neinteles,
purtat in acel moment de regres
doar de numele sau
si al celor care l-au vandut de rau.

il vedeam pe el
ca fiind cel care aduce
lumina sfanta-n lumea noastra
era pentru mine
cel al carui nume
inima fiecarui om
e care il cunosc, o lumineaza
si visul sau cel nesperat
era o lume fara de pacat
simbolul sau etern
era o cruce fara de patern.

iar tatal sau
pe atunci inca nu imi parea
o cale catre o stea.
nu il vedeam privind spre el
ca o decadere inspre etern.
lumea nu imi parea
ciudata, trista
si in acelasi timp rea.

eu il vedeam pe atunci
un mos racut si jucaus,
care-ti facea lumea in tot
si totu-n lume
cu o usurinta fara margini.
iar vraja sa
o vedeam ca fiind insasi viata mea.

si uneori ma intreb
de nu eram pe atunci mai intelept?
pana si legile termodinamicii
tind sa aprobe aceasta ipoteza.
tot ceea ce facem in viata
ne decade inspre final.
fiecare clipa care trece
ne poarta tot mai aproape
de-al vietii mal.

si de ar fi sa aleg
al meu univers n-ar fi asa.
nimic nu s-ar crea sau recrea.
nimic nu ar transcende.
nimic nu ar pierii.
si totusi inteleg
ca in foarte mult timp si universul meu,
creat de, cica dumnezeu,
in aceasi stare se duce…
intr-o moarte neagra
unde o sa zaca uitat pe cruce.

, , , , , ,

3 Comments

Seara de primavara

cea mai tare faza este:

sa te culci cu o medicinista. din aia insane, care face si cercetare incercand sa gaseascaremediilaboliultrapericuloase.

sa te cicaleasca si sa te bata toata ziua la cap.

iar seara sa faci sex cu ea si sa uiti de tot.

sa mananci apoi un mar, intins in pat, langa ea.

si in timp ce bombaneste acolo incet, ca pentru ea, sa-i zici ca-ntr-o doara:

-draga, mai stii cand ne ziceau la scoala, in clasele primare ca “an apple a day keeps the doctor away”?

ea sa iti raspunda:

-da, da, cum as putea uita?

iar tu sa ii zici:

-m-au mintit!

presimt ca noaptea aceea se va solda cu renasterea lui rimaru dar in varianta feminina.

, , , ,

3 Comments