De ce nu mai scrii, ba?

M-a intrebat azi cineva. Another person. Printre atatia care m-au intrebat chestia asta de multa vreme incoa’.

De ce as scrie ceva? Si despre ce as scrie? Indiferent daca scriu sau nu, lumea iese in strada in Maidan. Putin ocupa Crimeea. Basescu isi face partid. Ponta judecat sau nu, ramane cu o lucrare facuta de un plagiator. Obama e in continuare negru (desi mai degraba pare mulatru). Statele Unite raman leaganul civilizatiei. Europa ramane leaganul culturii pentru europeni. Salariile noastre raman la fel. Preturile cresc. Natura se strica pe zi ce trece. Chiar daca scriu, nu devin vegetarian. Chiar daca scriu, nu o sa am o viata mai echilibrata. Voi invata mai mult? Dar mai eficient? Nu. Si atunci?

Sunt eu scriitor? Cu certitudine nu. Avem si din aia. Gabriel Garcia Marquez, care in acest moment o duce rau de tot. De ce? Pentru ca si daca scrii, anii tot trec, trec pe langa tine, trec pe langa ce ai facut, pe langa ce puteai face. Trec pe langa speranta, trec pe langa deznadejdie, trec pe langa iubire, drama, pasiune. Anii trec si te transforma. In mai bun, in mai rau, in mai putin, in mai mult. Legea entropiei se aplica cu desavarsire in viata. Nu pentru ca e scurta sau pentru ca e lunga. Nu pentru ca e usoara sau pentru ca e grea. Trec, pentru ca asa percepem noi viata, starea de a fi, de a exista.

Trec pentru ca dincolo de emotii si sentimente si ego si idealuri, soarta, universul, cosmosul, creatia sau cum vreti sa numim intregul acela care dupa toate aparentele va inceta si el in momentul in care creierul nostru va inceta tehnic sa functioneze, e o chestie ce se ghideaza dupa reguli simple. Pe care noi le-am numit simplu fizica sau mai pe larg, legile naturii.

Trec pentru ca dincolo de comunul pe care il avem toti, care suntem de fapt unul, acest unul e atat de mare si atat de divers incat nu se va intelege niciodata. Incearca insa asta mereu, de aceea s-a si format societatea. Ca sa privim viata la scara. La o scara mai mare, de religii care au fost si au murit, de oameni care au trait si s-au dus. De credinte care sunt si de oameni care incearca sa fie.

Societatea inseamna consum. Consumi de mic, pe langa materii fizice, materii idelogice. Chestii care au menirea de a te face sa cresti, sa devii mai bun. Sau macar sa devii in continuare ceva. Iar timpul care tace si trece, te uzeaza. Si totusi vrei, vrei mai mult si mai mult.

Filozofia de consum a nascut cei mai mari ganditori ai societatii noastre. Aceia care au infiintat firmele si societatile si care acum le conduc. Conduc catre un dead-end, un sfarsit inevitabil si iminent. Pentru ca au crezut in propria lor gandire, cea a transformarii, crearea omului nou.

Nu e stiinta mai distructiva ca religia? Religia te condamna la ignoranta. Stiinta te condamna la distrugere.

Arta traieste si se hraneste in continuare cu tot ceea ce filozofii noi inventeaza iar societatea adopta, asa cum mereu a facut. Arta e hiena omenirii. Mereu a fost.

Iar ceasul ticaie tiptil, tiptil dar sigur spre inca un sfarsit. Si poate si spre un nou inceput.

Asa ca, de ce as scrie? De ce as scrie ceva, orice?

Live the life the way it is, before there will be no way to live!

Imi dadea prin cap saptamanile acestea sa ma apuc sa scriu un nou “Amintiri din Copilarie” pentru ca cele ale lui Creanga sunt demult vandute si expirate. Lumea s-a schimbat de atunci, dintre un sat Humulesti al secolului XIX-lea la inceputuri si un Satu Mare al secolului XX-lea la sfarsituri. Cred ca ar fi interesant si ar fi multe de spus. Si poate one day, le voi si scrie. Dar, pana atunci… 

Advertisements
  1. Leave a comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: