Archive for April, 2012

sase ani plini, doi ani goi

au trecut doi ani si mai bine
de cand am scapat de tine
in modul acela…
neplacut.

am si uitat deja de tine
dupa cei doi ani scursi,
nici nu mai stiu cine…
erai tu.

si totusi, de peste doi ani
n-am mai visat nimic.
le-ai luat pare-mi-se cu tine
cand te-ai dus.

si nu e vorba ca n-am vise,
din contra-ncep sa cred
ca asta e si problema
am chiar prea multe.

doar ca atunci cand dorm,
oriunde m-as culca
nu vad nimic, nu simt nimic.
nu e nimic.

am incercat de atunci
cateva duzini de paturi
chiar si cateva dusumele uneori
si chiar padurea, salbaticia.

somnul, draga mea…
sau nu… visul din el,
e ca o a doua viata.
pentru un un muritor.

e sansa care iti da voie
sa traiesti doua vieti
una-n umbra, alta-n lumina
asta e el.

si eu nu il mai am,
mi l-ai rapit, luat cu tine,
consumat, pierdut pe drum,
doar tu stii pe unde.

si cand inchid ochii,
viata-mi-e ca un neant.
visez doar in lumea mea.
e tot ce mai am.

si vreau acum sa stii,
ca te iert pentru tot ce ai…
facut.
si indiferent ce…
a fost.
nu mai vreau nimic de la tine…
doar visele din somnul meu…
doar pe ele.
si o sa imi fie bine.

Advertisements

, , , , , , , ,

Leave a comment

Vreau sa vina autobusul de dimineata

încă o ultimă țigară
în ploaie
mai pot să încropesc
din tutunul
prin bar picat…
prin bar purtat.

e umed
ca și ploaia
care cade ușor.
sunt stropi mărunți
reci și moi.

încerc să o rulez
e atât de devreme –
dimineața devreme –
pentru tot.
încerc să o rulez
și mă întreb
unde-s nenoricitele alea
de filtre?

dar chibritele?
în dimineața asta udă,
când încă e întuneric
și nimic deschis,
mai am doar un chibrit
și acela… cam umezit.

un chibrit pentru omenire.
un foc pentru glorie.
în fața mea,
apus stă un bătrânel.
îl văd zâmbindu-mi,
vrea să îmi spună
noțiuni tehnice
despre cât de dăunător
e fumatul
și că ar trebui să încetez.

să încetez, bă?
și de ce altceva să mă apuc?!
bătrâne, ai fumat vreodată?
„drept e că n-am încercat,
d-am auzit de la moși
și strămoși.
mi s-a transmis
în sânge
să nu fumez…”

află bătrâne
că să fumezi
o țigară
e ca și cum ai săruta o femeie…
și pe deasupra
ea îți mai spune și o poveste.
o poveste despre tot
și despre nimic,
despre speranță
și destin,
despre vise
și singurătăți.

să fumezi…
e ca și cum ai asculta
un glas care se stinge
încet…
îți fură-o parte din viață
și îți dă înapoi
partea aialaltă
pe care nu ai trăit-o.
să fumezi, bătrâne
e ca o ridicare
deasupra acestei lumi
infame…

„și totuși”
imi spuse el
„de ai lasă țigara aceea,
ai putea să trăiești astfel.
să visezi altfel.
să respiri alt aer.
crede în mine!”
îmi spuse el.

păcat că e atât de noapte…
bătrân uitat de lume,
vrei să aleg lumea ta?
uită-te la tine…
singur aici cu noaptea-n cap
și-mi dai mie povețe
despre ce și cum să fac…

și în drum,
cu-n ultim fum
în gât și în glas,
eu am plecat.
și chiar de cu privirea
simțeam că mă urmărea
’napoi nu m-am uitat…

, , , , ,

6 Comments

Poezie de paste (raw version)

cand eram copil,
inca credeam
ca preotii sunt cei care fac
sa existe o legatura
intre lumea noastra efemera
si lumea eterna sacra
care urma sa vina
cand vom pleca si noi
unde s-a dus bunicu’.

pe atunci
nu ii vedeam
ca pe niste oameni
manati de interese proprii,
precum necesitatea
de a ridica o casa,
avea o familie
care sa le aduca foloase hedoniste
intr-o lume
in continua degradare.

pe cristos nu il priveam
ca pe un om vandut de cei apropiati
in dorinta de a fi mai bogati
intr-un imperiu neinteles,
purtat in acel moment de regres
doar de numele sau
si al celor care l-au vandut de rau.

il vedeam pe el
ca fiind cel care aduce
lumina sfanta-n lumea noastra
era pentru mine
cel al carui nume
inima fiecarui om
e care il cunosc, o lumineaza
si visul sau cel nesperat
era o lume fara de pacat
simbolul sau etern
era o cruce fara de patern.

iar tatal sau
pe atunci inca nu imi parea
o cale catre o stea.
nu il vedeam privind spre el
ca o decadere inspre etern.
lumea nu imi parea
ciudata, trista
si in acelasi timp rea.

eu il vedeam pe atunci
un mos racut si jucaus,
care-ti facea lumea in tot
si totu-n lume
cu o usurinta fara margini.
iar vraja sa
o vedeam ca fiind insasi viata mea.

si uneori ma intreb
de nu eram pe atunci mai intelept?
pana si legile termodinamicii
tind sa aprobe aceasta ipoteza.
tot ceea ce facem in viata
ne decade inspre final.
fiecare clipa care trece
ne poarta tot mai aproape
de-al vietii mal.

si de ar fi sa aleg
al meu univers n-ar fi asa.
nimic nu s-ar crea sau recrea.
nimic nu ar transcende.
nimic nu ar pierii.
si totusi inteleg
ca in foarte mult timp si universul meu,
creat de, cica dumnezeu,
in aceasi stare se duce…
intr-o moarte neagra
unde o sa zaca uitat pe cruce.

, , , , , ,

3 Comments

Compunere de paste

Da. Era el. Era acolo.

Baiatul avea creasta, doi cercei in nas, un pierce in limba, trei pierce-uri din alea, de zici ca is varful de lance al Atenei deasupra buzelor si unul in nas. Avea o duzina de tatuaje pe el despre tot si despre nimic. Era imbracat intr-o vesta de piele ponosita si foarte punk asa. Pantalonii sai… algele marii. Si toate chestia asta se intampla in piata Unirii din Cluj. Avea o plasa mare in mana. Plina de carti. Si se plimba prin piata de la om la om. S-a oprit in fata unuia care isi urca fetita pe statuia lui Mathias Rex. Pardon, pe iarba verde din jurul statuii lui Mathias Rex. L-a tras de maneca de la geaca iar cand el s-a intors, l-a privit fix in fata:

– Prietene, crezi in Iisus?

Tipul se uita nedumerit cand la el, cand la fetita lui… nu stia ce zica. A intrebat:

– De ce?

– Pentru ca eu cred. Imparatia lui, vocea aproapelui. Totul se va sfarsi… acum, in decembrie 2012. Cu voia lui. Totul se va savarsi. Trebuie sa te caiesti…

– Asta e vreun fel de gluma?

– Omule, uita-te la mine, ia o carte…

Si a scos din plasa sa cu sigla Carrefour o carte, mai degraba o brosura pe care scria “Caieste-te, sfarsitul se aproprie”:

– Omule, daca nu ma crezi, ia-o si citeste-o. M-ai fi vazut pe mine aici, tinandu-ti predica, daca lucrurile acestea chiar nu se intamplau?

– Tu trebuie ca esti ceva profet si nu stiu eu. Esti cumva punk botezatorul?

In fata tipelor acelora cu colanti care si-au luat shaorma in folie de aluminiu si s-au pus langa mine si isi tot aratau conversii, ma rog, una care avea un model asemenator cu ce purtam eu azi si imi facea cu ochiul… s-a oprit el.

Si le-a grait:

– Femei, de ce sunteti asa usoare?

– Omule, ce pana mea?

– Tu ai vreo 46 kilograme, tu vreo 50 maxim…

Cea la care ii spuse-se 50 maxim se uita indignata catre el:

– Nu poti sa vorbesti asa cu noi!

– Dar voi cum vorbiti cu Mantuitorul?! Mancand mieii aia, simbolul jertfei lui in lipia aia cu varza, castraveti murati, sfecla, rosii, ceapa, sos tzatiki, porumb si ketchup picant?

– Ba, ca sa stii si tu… e carne de pui…

– Asa v-a zis turcul?

Cu cat trece timpul, cu atat se aproprie mai mult de mine. Se apropie, iti simt rasuflarea imputita de la berile si mizeriile pe care le-a tras. Scoate o carte din plasa lui, o carte pe care scrie clar si mare “Mantuitorul este Christos”. Mi-o da. O iau. Atingerea ei e mai neteda decat orice. E mai neteda decat netedul care e mai neted decat orice neted. Imi aluneca din mana. O scap. Se apleaca, o ridica, o pune langa mine:

– Esti un pacatos, un prea mare pacatos ca macar eu sa discut cu tine…

Se uita, printre piercing-uri ii vedeam privirea pierduta in gol.

Ma uitam la el, printre ura din priverea mea imi lasam vizibila si pasiunea. Pe care mi-o sorbea. Mi-o sorbea lacom, ca si cum Iisus i-ar fi cerut-o. Ca si cum, pasiunea mea era hrana pentru sufletul sau. Ma privea cu lacomie.

– Omule, i-am zis, vezi ca vei sfarsi gasind ceea ce cauti!

– Il caut pe Iisus… ma privea senin, darz, serios.

– Dar nu l-ai gasit inca, cu toate acestea, tot vii sa imi vorbesti despre el…

– Adevarul e ca nu l-am gasit inca. De aia sunt aici, vorbind cu tine. Timpul si celelalte si visele si capcanele si lucrurile, ele nu conteaza. Suntem noi, doar noi aici…

– Si piata Unirii plina de trecatori care sed precum soparlele la caldura.

– Every breath you take, the more mushrooms i swallow…

– Am mai auzit proverbul asta undeva, prietene…

– Da, Acum 2000 de ani. Era un om. Noi l-am facut Mantuitor.

– Stelele l-au calauzit, vei intelege asta? Vreodata?

Si cand totul s-a sfarist, n-a mai ramas decat o tacere lunga. Si n-a aparut nici Dumnezeu, nici Iisus sa o rupa. Si taceam, sezand acolo langa ruine. Si parca tacere era parte din tot si parca totul era tacere. Si parca filmul care inainte fusese intens era acum doar amintire. Un gust amar. Un gust care imi amintea de vara, de soare, de mare, de tot ce frumos, lin, limpede. Asta in timp ce in jurul meu, totul era involburat. Si ezitant. Si fricos. Era o mare de intunecime, o mare de abis, de adanc. Eram confuz. Eram atat de confuz. Ce am vazut, ce trebuie sa inteleg din tot ce am vazut?

Si nu stiu de voi, dar eu am inteles doar un singur lucru: urmatoarea femeie cu care o sa umblu o sa aiba conversi… si o sa ii si poarte. Voi poate ati inteles mai mult?

, , , , , ,

3 Comments