Archive for June, 2011

Din insemnarile zilnice ale unui profesor de statistica

A venit vara si parca e ca si in gradinita, ma simt copil, prunc mic. Aici in urbea maiastrului Cluj, ploile si caldurile vin si trec, se succed ca si intr-o sinusoidala lina. Perioada, perioadele sunt anii din viata mea… acum am ajuns la a saizecisiuna. Timpul parca vrea insa sa stea in loc, iar vremea aceasta calda si seaca sa ma face sa ma uit de pe geam la trecatori si sa ma gandesc la puterile constantei lui Euler. Aici, la FSEGA, totul e efemer. Studentii vin si pleaca, examenele se dau, se corecteaza si nimeni nu e multumit. Mai ales fetele acelea parsive care vin imbracate sumar la examene si imi arunca privirea aceea kinky. Imi place la nebunie sa le pic.

Nu o sa va ascund, dragi cititori, lui Parpucea tare ii plac functiile exponentiale. Exista o adevarata dinamica in ele. Imbina matematica cu fizica. Pornesc de la un nivel scazut si apoi urca parca inspre cer, urmand a exploda. Imi plac mai ales cele care cresc pana intr-un maxim, in care vreau si eu sa ajung. Iar apoi se dezumfla treptat. Nu o sa va mint, o parte din mine tinde sa devina exponentiala. De fapt mereu mi-au placut lucrusoarele care cresc. Si naivii care nu vorbesc sau nu stiu despre ele.

Alta zi.

A venit la contestatie, ah, parfumul ei… ca si o briza salbatica de mare, el mi-a inundat camera si matematicile mele complicate. Ooo, un parfum atat de simplu poate rezolva niste probleme atat de complexe. Interesanta lume, creat-ai tu, Doamne, pacat ca am renuntat de mult sa mai cred in tine. Si cand i-am vazut: rochia, picioarele, decolteul, sandalele, lipstickul, parul… toate compuneau un suprem intreg. Iti venea sa crezi ca am gasit un model matematic capabil de a descrie modul in care lumea aceasta converge. Un model care ar putea defini materia si cele patru forte care actioneaza asupra ei. The theory of everything. Era acolo, in mintea mea. Mai trebuia doar sa o ating fizic si o puteam descrie… ce viata… un premiu Nobel ma asteapta acum, spre batraneti.

Si atunci m-am ridicat de pe scaun… mi-am supt burtoiul, sa par carismatic. Si i-am zis hotarat ca vreau sa ii dau niste carti. Sa o ajut sa treaca la examen. Am si avertizat-o, cartile mele nu au insa coperta, sa ia ceva inainte ca sa nu se iste complicatii. Ea a inteles, ele mereu au inteles… lumea asta-i mare si noi suntem niste muritori insignificativi pe o planeta uitata intr-un colt al imensitatii spatiului exponential. Da, m-a inteles. Uneori ma suprinde si pe mine ca m-a inteles. Atat frumoasa, o alta lume si… totusi intelege, mesajele mele, nevoia mea, dorinta mea.

Vreau sa o domin si sa ii arat ca stiinta are si o alta parte, o parte practica. Asteapta-ma, tu Iulie, caci voi veni…

Beau un ceai. Si ma gandesc.

Femeia e frumoasa si se vede pe ea ca ma doreste si stiu ca ma asteapta in pat culcata. Si abia mai poate fara sa ma vada acolo langa ea, tinand-o in brate, desfatand-o. Si vocea ei, acum indepartata e cantec in urechea mea. Atingerea ei, atingerea ei are gust de miere, iar unghiile ei, unghiile acelea atat de scurte si date minutios cu lac, trebuie sa aiba gust de ciocolata cand ma vor atinge pe cerul gurii. Vreau sa stau langa ea, sa imi pun gandurile impreuna cu gandurile ei, iar impletirea lor sa se redice deasupra patului nostru si sa ne poarte spre infinit. Si inca pasii mei nu pot sa ma poarte acolo, spre ea… caminul acela sfant, locul meu care ma face sa fiu deasupra voastra, o muritori de rand… pozitia mea, care ma propulseaza spre marile minti ale acestui secol… dar de ajuns, pronesc spre tine, iubita mea, studenta mea. Azi vei invata. Azi un doctor profesor iti va preda.

Cateva ore mai tarziu.

Dezamagit. Dezamagit, cat sunt de dezamagit. Ipocrita, ce nu i-a placut? Nu vrea sa isi ia examenul? Lasa ca vezi tu…mai termini FSEGA cand o sa ies eu la pensie… dar s-au inventat deja pastilele care nu imi grabesc pensionarea.

Si-a pus poseta, m-am dus, m-am dezbracat, i-a zis sa se dezbrace ca vin si intru imediat si ea nimic. Golanca! Cum isi permite, lasa ca vede ea cum mai trece examenul la mine?! Nu stiu, dar unele sunt chiar proaste. M-a facut sa ma simt ca o bota. Ce ecuatiile lui Maxwell dorea?! Nu mi-am luat chiloti curati?! Si inca de la Unicomf. Nu mi-am ras barba?! Eram neted ca un ousor de gainusa….

Femeile! Femeile, grrrr… am ajuns sa inteleg matematici armonice si fractali si inca femeia tot nu pot sa o pricep. Mereu are toane, mereu… macar de era in alta zi, dar la un interval de doar cateva ore. Ea dorea. Si in cateva ore s-a razgandit. Ce? Nu era comod patul?!

Intr-una dintre zilele urmatoare.

M-a parat, proasta, lasa ca vede ea… ca eu am pile la minister si is uns cu toate alifiile. Auzi, Parpucea, ne pare rau, dar te dam afara?! Nici o suta de decani nu ma pot da pe mine afara de aici. Marga?! Cine este marga acesta? Eu sunt sef peste sefi care sunt sefi la sefi. Nu au cum sa ma dea afara, lasa ca se mai linistesc apele si vad ei…

Sunt profesor doctor si eu vreau sa ajut studentii. Ce era sa fac cu ea, daca la matematica nu se pricepea?! Eu am chemat-o sa imi demonstreze ca e capabila sa se descurce in viata. Sa treaca testul meu. Si uite in ce cacat m-a bagat. Nu ca mi-ar pasa, ca eu oricum am lipici pe scaunul de profesor.

Sa imi dau demisia? Auzi, sa imi dau demisia?! Ce gluma buna? De ce, pentru ce? Oare nu faceti voi toti la fel cand nu va vede nimeni? Oare nu profitati de altii cand aveti puterea sa o faceti. Sa arunce careva primul piatra, ca apoi o sa vorbesc si eu liber. Eu nu v-am atacat pe voi, voi m-ati atacat cerandu-mi demisia. Vreti sa ma demiteti?! O faceti pe propria voastra raspundere.

Acum ma cam doare capul si cred ca o sa ma internez putin la spital pana se face mai liniste. Cine vrea sa imi aduca cate o banana sau nuci de cocos, e asteptat cu mare dragoste la spital. Aaa, si ofer consultatii de statistica chiar si acolo in salon. Ca eu-s profesor doctor. Iar  daca o sa va deranjeze prezenta lor, am sa ii dau afara pe ceilalti bolnavi.

Advertisements

, , , , , , , , ,

11 Comments

Mno

Stateam cu o tipa si o ascultam in timp ce imi povestea despre ceea ce se poate sa fie unul dintre planurile mele de viitor. Dadeam din cap aprobator si din vreme in vreme ciocneam sticla ei de bere cu a mea.

Pana ce, la un moment dat, aud din partea ei:

-Trebuie sa vii la sedinte!

-Sedinte?

-Da, da… deci, trebuIE SA VII la SEDINTE!

-Draga, lasa alea… permite-mi sa te fac sa ma cunosti mai bine. Sunt trei chestii pe care le urasc pe lumea aceasta. Unu, oamenii care isi iubesc serviciul… aveam o prietena care ma scotea din sarite cu al ei i love my job. Ieseam cu ea la o bere si se incepea… “I LOVE MY JOB, e asa de cute… trebuie sa vezi, acum ne-a platit team biulding, acum ne va specializa la niste cursuri mirifice. E atata armonie si unitate intre noi acolo. Nu as da jobul meu pentru nimic in lume”… si tot asa, pana ce incepeau sa imi curga creierii de pe urechea opusa celei spre care imi tot vorbea.

-Hahah, cunosc…

-Mno, si sa vezi… odata, dupa vreo trei sedinte din astea de spalare de creier am zis ca nu se mai poate asa si am luat-o direct: “tu femeie, dar daca nu te-ar plati, ai mai merge acolo?”. “Cum? De ce sa nu ma plateasca, e serviciul meu?! De ce vorbesti asa despre serviciul meu?”. “E un rahat de servici, te duci acolo pentru ca ei te platesc, nu pentru ca e cea mai minunata slujba din lume… daca vine cineva si iti ofera dublu fata de cat castigi acolo pentru aproximativ aceasi munca nu te duci?! Sa vezi cum te duci!”. “Nu, nu… eu nu m-as duce!”. “Ete mno, nu te-ai duce… mai lasa dracului ba, ‘ceasta atitudine de om iesit de la cusuri de motivationale. Zici ca esti o afacerista din asta proaspat iesita de la seminarii JCI. Alea-s vrajeli si povesti, nu iti iubesti slujba. Esti acolo pentru bani. Daca ai castiga banii aia fara sa trebuiasca sa mai mergi pana acolo, iti garantz eu ca nu te-ai duce.” Si cu asta i-am inchis gura, cu tot cu marfa-slujba ei.

-Ai de fapt, dreptate… Pana la urma e doar o slujba.

-Asa. Si acum… doi, ii urasc pe aia care isi urasc serviciul. Vine unul cu serviciul lui: “wai, nu mai pot, nu mai suport, il urasc pe dobiBoc, ii urasc pe toti, scarbiciu’ meu ma manca cu zilele”. Isi vorbeste angajatorul urat, as da detalii, dar mai bine ma abtin. El insa e cel mai tare. Merita oricand un serviciu mai bun, o promovare, macar o marire de salariu. Dar nu le-a primit. Imi urasc slujba, ii scrie deasupra patului. Si asta tot asa era, ieseai cu el la bere si intr-una, intr-una o tinea numai cu “i hate my job”. Pana cand m-am enervat si l-am luat direct: “ba guaie, poi de ce mama ta te tot plangi atat despre serviciul tau? Altii mor de foame in Africa pentru ca noi in UE adoptam o politica protectionista si tu te plangi de prea mult bine! Ba, bani de bere aici cu noi ai?! Iti platesc eu sau iti permiti? Iti permiti?! Apoi ce naiba, ca doar nu ne cade cerul in cap. Te lamentezi mai rau decat o muiere, amu la modu’ serios. E un loc de munca, te duci acolo pentru bani, nu pentru ca iti dau o medalie. Atat.” Pana la urma a inteles omul. Mai greu, dar intr-un final da, se poate. De atunci nu l-am prea auzind vorbind despre locul sau de munca, dapoi sa deschida vreun subiect asemanator.

-Hehehe, ce tare…

Tipa era rosie in orbaji. Ii placea. Ciocnesc berea cu ea si ii zic:

-Si amu, al treilea lucru care ma enerveaza cel mai mult, stii care e?

-Nu. Spune?

-Sedintele!

 

 

, , , ,

9 Comments