Dolce far niente

Imi este frica de dunele de nisip. Sunt atat de instabile. Calci pe ele si mereu le deformezi. Vantul bate si le muta din loc in loc. Daca am noroc si pot urca pe una dintre aceste dune, inaintea mea zaresc doar sute si sute de alte asemenea dune. La fel de mari, la fel de instabile. Fragile, dar totusi fatale. Viata mea este compusa din dune de nisip, nimic altceva. Cand sunt prea obosit de urcatul si coboratul dunelor, ajung sa vad fata morgana.

Fata morgana e mereu altfel. Uneori are cercei. Alteori se imbraca cu un top foarte decoltat. Alteori are strampi rosii sub o fusta mini. Alteori imi zambeste discret. In unele zile imi mai zice si cate un secret. Are destule, tinute acolo la ea in desaga. Intr-o zi mi-a dat un inel si mi-a spus ca ma iubeste. Pe urma mi-a zis ca a glumit. Azi, ea are parul roz, un roz vopsit ce constrasteaza izbitor cu galbenul nisipurilor dunelor.

Acum un an, parca, m-a lasat sa o sarut. Avea un gust uscat si sfarmicios, asemeni nispului dunelor. Am sarutat-o indelung, dar rezultatul a fost acelasi. Cand m-am retras, mi-a si zis: sa stii ca astazi nu o sa gasesti apa pe buzele mele. Imi amintesc, si acuma, exact zambetul ei care se transformase usor in ranjet. Ziua aceea reprezinta trecerea unei noi bariere in ceea ce priveste relatia noastra.

I-am dus flori. Flori galbene, de nisip. Le-am lasat la soare, sa se coaca asemeni unor prajituri de casa… unicele prajituri. Le-am lasat sa stea o noapte la pastrat, in desertul rece asemeni unui frigider. Nu aveau miros, dar nici ea nu are miros, asa ca se potriveau de minune. I le-am daruit iar ea le-a luat si a suflat odata asupra lor si ele s-au facut graunte de nisip. Am plans, am plans acolo langa ea. Iar ea mi-a zis: o sa vina ploaia si ele o sa se faca la loc, tu o sa mi le daruiesti din nou iar eu voi sufla asupra lor si le voi face din nou in nisip.

“Asa ca nu mai plange, asta este viata ta. Din dune in dune si din nisip in nisip.”

Intr-o alta zi, stateam unul langa altul, umar la umar si priveam cerul albastru si fara nori cand i-am spus, asa din senin, ca o iubesc. Mi-a ras amar si mi-a raspuns:

-Lasa ca o sa imbatranesti si o sa vezi ca nu o sa ma mai iubesti!

-Nu, nu… eu nu sunt asa, eu am sa te iubesc mereu.

-Acum te cred si eu, dar o sa vezi ca mai tarziu nu o sa te mai crezi nici tu!

Imbatranim si parca nici faptele nu mai sunt ce erau. Si, mai rau, au inceput sa apara si durerile de spate. Imi e dor de ea de atunci, dar parca imi e si mai dor de mine de atunci. Si o vad, o vad in fiecare zi, ea este fata morgana mea, mi-a promis ca nu o sa imi dea liber toata viata.

Ma uraste atat de mult incat mi-a spus: “fa cumva sa ai si tu un accident de masina, sa scap odata de tine!”.

Eu o iubesc atat de mult, incat continui sa urc dunele acelea zi de zi si seara dupa seara.

Si candva, unul dintre noi va castiga. Sau, fie vom pierde amandoi… Nisipul insa va ramane, va ramane mereu acolo in urma noastra.

Advertisements

, , , , ,

  1. #1 by Hapi. River_woman on April 11, 2011 - 10:26 am

    Nu exista “am sa te iubesc mereu” . Nu pe lumea asta. De-asta ne zbatem asa si ne face buni de nimique, din dragoste…….

    Ce faci baiatu, somezi???? Unde ti-e inspiratia, povesteste-ne ce aventuri ai mai avut!!!!

  2. #2 by Mihai Bota on April 14, 2011 - 11:22 pm

    am inspiratie, dar cu lenea nu trec marea. hai ca scriu ceva asa, scurt. 😀

  1. Dolce far niente (via mihaibota) | Ado Feck

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: