Archive for February, 2011

Si la Satu Mare cadea o ploaie rece…

Sau e de fapt ninsoare. Ninsoarea aceea ce a blocat toata tara. Ma uitam la stiri, mereu acelasi stiri seci… de parca ar fi acum un an. Sau nu, ca atunci era cu porcul, acum e iar cu pasarea. Gripa aviara, medicamente, un Mihai Gadea obosit, un viol in Rahova, inca un caz de coruptie. Schimb canalul: acum aresteaza politistii de frontiera. Cica se asteptau. Saptamanile trecute au arestat vamesii. Schimb canalul… e Bugs Bunny.

Topaie iepurele cu urechile sale alea lungi. E tot gri, ca si atunci cand l-am vazut ultima oara. Are tot morcovul acela portocaliu din care musca cu repeziciune si apoi ingana: “what up, doc?”. Cred ca era prima propozitie pe care am invatat-o in limba engleza. Nu o sa o uit niciodata. Mi-a placut cand a dat mana cu Duffy Duck, preferatul meu si cu porcusorul acela roz si cu altii si impreuna cu Michael Jordan s-au dus sa joace un meci de baschet cu extraterestrii aia ticalosi ca sa ne salveze pamantul. Si l-au salvat. Intre timp s-a terminat si Bugs Bunny. Publicitate pentru copii. Chipsuri, Coca Cola, KFC, fratii  McDonald’s. Ma intreb daca copiii acestia care urmaresc raportul publicitar despre sanatatea produselor KFC, chiar cred ca e pe bune? Schimb canalul.

Ii vad pe ei. Mereu impreuna. Niciodata nedespartiti. Irinel si Monicuta. Acum i-a trimis actele pentru divort. Pleaca in SUA sa se marite cu unul bogat de pe acolo. Isi duce si copilul cu ea. Irinel, esti bine? Ca de obicei! Macar vreo cativa ani, la batranete am avut femeia viselor mele. Acum o sa incerc cu sora-sa… poate iese ceva. Schimb canalul.

E despre sex. Ceva Tristan si Isolda romanesc. S-au iubit de cand s-au vazut, s-au casatorit de cand au avut varsta. Au facut si niste copii, cum le sade bine si apoi el a plecat la oaste sa lupte cu caramizile pe frontul din Italia. Si acolo a cunoscut-o pe Viorela, o tipa dementiala, care l-a cucerit. Vasilica si Viorela, un nou inceput, Erau perfecti, erau ca doua picaturi de apa. Erau sortiti unul pentru altul. Dar Marinela si copiii nu erau de acord cu asta: “si cine imi mai trimite banii mai Vasile, vrei sa imi moara copiii?”. “Dupa tot ce am trait cu ea, Viorela, dupa tot ce am simtit alaturi de ea, cum as mai putea sa simt oare cu tine?” Ernest ala ce a fost la Big Brother, nu stiu ce naiba cauta si el acolo, in studio, ca nu avea nici o treaba in problema, se baga in discutie: “Vasilica, acum este momentul… trebuie sa alegi ce e mai bine pentru tine? Alegi viata sau alegi sa mori pentru ca numele tau sa isi pastreze decenta?”. Vasilica tace, il intelege perfect, stie ca daca s-ar intoarce la Marinela, sufletul sau ar muri. Ca in Piratii din Caraibe, el ar fi dintre aia ce trudesc pe vasul lui Davy Jones. Fara inima, fara vise, fara suflet… Schimb canalul.

Dane!!! Toc, toc, se pupa pe obraji. Barbati in toata firea, imbracati in costume din acelea de duzina gri si prafuite pe soselele Bucurestiului. Dan Diaconescu asta e mai rau decat un drog. Cand il privesc, cand ii urmaresc emsiunile, imi vin niste filme… parca nu as mai fi eu. Nu, nu, vorbesc serios. In momente din acelea pot afirma cu tarie ca: il iubesc pe Dan Diaconescu! E idolul meu! Am un afis cu el pe dulap si un actibild cu el pe oglinda din baie. Cand e dimineata si ma spal pe dinti, ma uit la Dan Diaconescu cum imi zambeste acolo pe actibild. Intr-o zi… o sa ajung sa dau mana cu tine, Dane. O sa fiu eu omul acela care te pupa pe obraji! O sa fii mai batran, eu o sa fiu mai matur, o sa fiu in floarea varstei atunci… dar voi fi acolo, la tine la emisiune. Te iubesc, Dane! Imi faci viata sa capete un sens! Oriunde ma duc, in lumea asta mare, am la mine in portofel cartea de identitate si o poza cu Dan Diaconescu. Seara inainte de culcare, cand spun o rugaciune, ma rog pentru sanatatea si puterea lui Dan Diaconescu. Sa nu cada el fara vlaga. Cum as putea suporta?! Schimb canalul.

Parca imi e frica de ceva. Ceva ma urmareste prin pereti si nu e ploaia de afara. Sau ninsoarea. E… fantoma din televizor. Uneori am impresia ca e ca in Poltergeist 2 sau 3, filmul ala vechi. E o fantoma in televizor care ma urmareste. Daca rad, si ea rade, uneori daca ma opresc brusc din ras, o mai aud cum inca rade. Imi e frica de ea, are un ras mai malefic decat al meu si un fel de a fi care imi aminteste de actorul ala din Banat care l-a jucat pe Tarzan, Johnny Weissmuler. Are personalitatea lui si imi e frica de ea. Uneori noaptea o simt cum se apropie de patul meu. Sta si se uita la mine in tacere. O simt cum ma priveste… oare ce isi spune?

Dar incerc sa trec peste. Ce naiba?! Azi ploua sau ninge, e totuna. Dar maine, maine va fi mai bine! Maine va fi soare si lumina va scalda si va incalzi tot orasul asta. Traiesc intr-un oras superb, Satu Mare, un oras mirific. Pot trece peste. Intr-o zi va fi atat de cald, incat fantoma cu personalitatea lui Johnny Weissmuler nu ma va mai urmari. Va fi al naibii de cald, chiar si ea va trebui sa se retraga undeva la umbra. Astept sa vina caldurile alea mari, sa fie de trait iarasi… sa… schimb canalul.

Maine este o noua zi. Impreuna putem fi mai buni, impreuna putem reconstrui aceasta lume. Nu am zis-o eu, o spune Dan Diaconescu zi de zi. Tot ceea ce trebuie sa faceti este sa il ascultati. Si sa credeti. Si sa schimbati canalul.

, , , , , , , , ,

7 Comments

Stela Popescu…

Nu stiu cum se face, dar mai nou, ori pe unde am drum, daca am un scaun liber in dreapta mea, trebuie musai sa se aseze vreun ins care sa imi faca propaganda religioasa cata vreme dureaza drumul nostru impreuna. Saptamana trecuta un mos mi-a tinut preelegeri din Turnul de Veghe. Acum trei zile m-au abordat pocaitii cand treceam prin parc. Azi am avut privilegiul de a face drumul spre Satu Mare cu un baptist pur sange in dreapta mea. Atat doar ca nu era negru, dar nu ii lipsea nici prea mult pana sa fie.

Ideea e asa: e criza. Mereu a fost criza. Si tot timpul o sa fie. Acuma merge prost situatia economica. Nu-i bai, cand va merge bine, va veni o criza de violenta. Prea multi: hoti, cersetori, criminali, violatori, pedofili misuna prin oras. Asta e criza de violenta care urmeaza dupa criza de lichiditati financiare. Cand o sa ia politia, pardon statul, atitudine si o sa dispara si criza de violenta, urmeaza desigur alta criza. Vin inundatiile. Pe urma canicula. Pe urma o sa vrea IMF sa ii rambursam creditul. O sa urmeze privatizari masive… iar criza de locuri de munca. Pe urma vine o noua ordine mondiala. Iar criza. Ne baga cipuri, o noua criza. Si cand, chiar se vor ispravi cu toate crizele aceste, cand chiar credeti ca nu o sa mai ramana nici una, urmeaza criza varstei de mijloc si apoi criza varstei a treia.

Am observat la religiosii astia ca mereu gasesc o criza de care sa se lege ca nu e bine. Ca nu e totul perfect, ca nu e ordinea aia pura pe pamant. Da, prietene, lipseste ordinea aia, lumea este cam anarhista. Solutia? Trebuie sa vina Iisus. El o sa ne salveze. Daca ar fi dupa insii astia trei care au incercat sa imi lege destinul de obiectivul sectei lor, lumea aceasta ar fi plina de pace, impacare, spiritualitate, oamenii s-ar ajuta mereu intre ei. Nu ar exista rautate, violenta. Ar exista doar bunatate si alturism. Pentru ca o sa vina Iisus. Si cat de prost sunt eu, domnule, ca nu am acceptat sa ma convertesc spre asemenea obiective. Cat de batut in cap si legat in lant sunt in lumea asta a mea imperfecta si rea…

Mi-au zis ca… Iisus va veni in curand.

Iisus, al’ ce a fost rastignit, ce si-a daruit viata pentru iertarea pacatelor noastre. Tipul acela din Nazareth, care la origine fuse tamplar, apoi pescar si pe urma predicator. Predicase pe atunci pentru pace, bunastare socialista si in stil anti-imperialist. Romanii erau insii rai pe atunci, plus oligarhia evreiasca care era mana in mana cu sistemul. Acestia erau si fortele lumii sale. Asa ca au pus mana la mana si l-au rastagnit. Dar El, El a inviat. Apoi in catva timp majoritatea lumii s-a convertit la invataturile sale. Azi il asteptam sa se intoarca pe pamant.

Nu vrei ca El… sa se intoarca pe pamant? Nu iti doresti sa vina si sa isi imparta judecata? In stanga si in dreapta?

Sincer?! Nu, nu vreau sa vina. De ce sa vina? Daca e asa bine unde se afla El, in raiul acela promis, atunci sa stea El acolo, langa Taica-sau. Sa ma lase pe mine aici. Ca mie imi place aici, m-am adaptat. E minunat aici pe pamant, ne certam pentru bani, ne omoram timpul cu: sex, alcool, diverse droguri, jocuri pe calculator, sport, muzica, socializare, privit, citit. Avem ce face. Imi e teama ca daca vine Iisus, o sa fie nasol. O sa trebuiasca sa ne cumintim cu totii, sa stam mereu in pozitie de drept langa tronul sau si sa ii cantam la comanda psalmi si laude. Cam asa o sa fie lumea aia prezisa de insii astia religiosi.

Vine Iisus, gata cu cearta. Va fi loc numai pentru oameni buni. Nici animalele nu se vor mai manca intre ele, leul se va juca cu mielul pe campie. Se vor dezmierda amandoi si apoi vor merge sa bea apa. Pe drum se vor intalni cu iepurasul, la care pisisicuta ii linge blanita, curatandu-l. Sa vezi marele rechin alb cum ii zambeste tonului. Tonul insa ramane incruntat…

Eu o sa ii iubesc pe dusmanii mei. Impreuna o sa dansam hora si o sa ii cantam cantece de lauda preaiubitului conducator. El, Iisus, lumina si viata mea. Google-lul nostru spiritual. “Eu, doar Eu sunt calea, adevarul si viata”. Asa ne-a spus. Eu cred ca are de gand sa ne conduca.

Imi e frica de acest Iisus al vostru.

Mai bine sa nu vina.

Sunt un om rau si vreau sa raman asa. Vreau sa fumez, sa beau, sa fac sex cum vreau eu si ea, sa fac ce lucruri imi trec prin cap si ce decid eu ca e bine, fara sa trebuiasca sa ii cant psalmi si laude, la comanda, unuia pentru cat de misto a facut El lumea. Si macar de ar fi facut-o El, dar a facut-o Taica-sau. E doar un Copil de Bani Gata.

Si martorul lui Iehova in incheiere mi-a spus asa: “in fiecare seara, inainte de culcare, spune macar in gand: sa vina Iisus in curand”.

Era un mos batran.

“Nene, sa nu vina, mai bine du-te dumneata la El, ca ti-a tine de urat!” Si am luat pozitia de coborare din autobusul care tocmai oprea in statie.

, , , , , , , ,

14 Comments

Si cainele sa joace dansul pinguinului

Un amic scria pe blogul sau despre problema caineasca, ba mai mult, a demarat si un sondaj in care eram invitati sa votam despre cum vedem rezolvarea problemei cainesti in Romania. Erau mai multe, variante de vot, eu votand optiunea de a fi lasati pe strazi in continuare. Cum acest aspect mi-a adus huiduieli, voi explica aici de ce am optat pentru respectiva optiune.

Bun. Sa zicem ca avem multi caini fara stapani pe strada. Este acest fapt o problema? Sa zicem ca ar fi, daca respectivii ne ataca. Deobicei nu se incumeta sa atace omul, deoarece un caine singur nu face fata unui adult(nici macar unei femei adulte). Poate insa elimina cu succes copii sau batrani. Sau obezi, insi care sufera de diverse handicapuri, cum ar fi nevazatorii. Cainii totusi prefera sa nu atace singuri. Se organizeaza insa in haite. Dar si in haita, cainii nefiind atat de sociabili ca si lupii, nu prezinta incredere semnificativa in parteneri, asa ca au o teama in plus cand se confrunta cu vanatoarea. Ar mai fi bla-bla, dar ca si concluzie, cel putin noaptea, la ore tarzii, haitele de caini vagabonzi reprezinta un pericol in marile orase din Romania.

Cum e pericol, brusc se simt oamenii amenintati. Asa ca incep si ei sa dezbata problema, uneori chiar sa ia atitudine, incercand sa rezolve problema. Un exemplu e mr. TheFly, care formuleaza opinii ce au in vedere eliminarea totala prin forta a cainilor vagabonzi. Mda, cainii vagabonzi sunt o problema. Daca ii eradicam, rezolvam problema fenomenului. Altii sustin tot asa, ca acesti caini ar trebui eliminati din oras, dar nu prin forta, ci prin diverse procedee alternative, cum ar fi concentrarea lor in diverse adaposturi amenajate pentru acest scop sau prin capturarea si sterilizarea femelelor acestei particularitati a speciei, cainii vagabonzi. Mai sunt si insi care emit opinia ca acesti caini se pot integra in comunitate. Pana la urma si romanii si tiganii se pot integra in UE, nu? Exista deci ceva de facut si pentru acesti caini, pot deveni si ei tinta unor simpatii, ale unor sentimente de afectiune din partea populatiei locale.

Cum vad eu solutia problemei? Pe vremuri Europa nu era atat de urbanizata, ci existau centre mestesugaresti si sate. Si drumuri ce le brazdau. Iar in unele zone sa trecea prin paduri. Si in paduri misunau lupi. Lupii erau un pericol serios pentru societatea de atunci. Nu se renta sa ii vanezi intrucat carnea lor nu avea cerere, blana lor avea utilitate scazuta. Cu toatea acestea, faceau rau populatiei, mai ales in sezoanele in care nu se gasea hrana din abundenta. Totusi statul, care e drept, nu era atat de dezvolatat ca si astazi, bazandu-se inca pe orasele-stat sau pe orasele-imperii, nu a intervenit in ecosistem. I-a lasat pe oameni sa isi revolve probeleme. Aveai teama de lupi pe drum?! Te intovaraseai cu alti insi, iti luai arme la tine. Te protejai tu, pe tine, nu chemai statul sa te ajute.

Ca statul are alte treburi, decat sa stea dupa dorintele unor iresponsabili care nu au stiut sa aiba grija de raspandirea cainilor si sa ii tina sub control. Acum chemam statul sa ne ajute, ca is prea multi si gata, nu mai este problema noastra. Sa puna statul bani sa doteze specialisti cu arme sa vina sa ii eradicheze, ca asa vrea mr. The Fly. Sa dea statul bani ca sa doteze lagare de concentarre pentru caini, cand desigur, nu avem suficiente inchisori? Sa dea statul bani pe echipamente medicale, ca sa distruga virilitatea cainilor vagabonzi, cand nu avem instalatii sanitare suficiente in spitale. Cand, de fapt, nu avem  nici macar cladura in spitale.

Da’, hai sa pocnim din degete ca statul sa elimine cainii vagabonzi de pe strazi! Si dupa aceasta ce urmeaza?! Pai eu zic ca avem probleme si cu pisicile vagaboante, sa le eliminam si pe alea. Sunt probleme si cu porumbeii, ca acestia se defecalizeaza peste tot, mai ales in centru. Sa elimine statul si porumbeii. Niste prieteni au gandaci de bucatarie. Da, aici, in Cluj. Nu sunt multi, dar sunt cativa, Acesti oameni au aceasi problema. De ce sa nu vina statul sa ii ajute si pe ei?! Sa vina si la mine statul sa imi refaca tencuiala. Pe urma il trimit la un var sa ii plateasca vulcanizarea pentru anvelope. Frumos, nu? Si nu imi place ca… eu daca ies in oras ma intorc acasa tarziu. Si tot asa, multi studenti aici in Cluj, tot ca si mine. Sa vina statul sa ne duca acasa, de ce sa nu ne rezolve statul problemele? Ca doar de aia contribuim, nu? Sa vina statul…

Ba, toti ecologistii sau gica-contristii in problema cainilor, am niste vorbe pentru voi! Aveti problema X, nu mi-o impuneti mie! Aveti solutia Y, nu mi-o varati mie pe gat! Luati-va arme la voi, daca va simtiti in pericol, ca exista arme permise de lege in Romania. Nu va plac cainii vagabonzi pentru ca sunt periculosi? Bun, organizati-va, sunteti destuli si suficienti, ca am auzit de la multi problemele cu cainii comunitari si suficiente solutii pentru problema, cat sa umplem un tratat de stiinta. Nu aveti vreme sa va organizati, ca vreti sa va uitati la filme, sa iesiti prin cafenele, sa lucrati, sa faceti sport, sa mergeti in vizita la socrii? Nu-i bai, infiintati o organizatie, care sa se ocupe de probelema voastra. Si asa sunt probleme cu locurile de munca in romania. Faceti totul frumos, legal, prin contributie. Va luati specialisti sa defineasca problema, zonele afectate, solutiile cu cel mai bun randament economic(o sa vedeti cum are sa ajunga Romania pe termen scurt cel mai mare exportator de carne de caine in Koreea). Va luati juristi si avocati sa se asigure ca totul este legal. Va luati specialisti care sa instruiasca personal anagjat in vederea implementarii solutiei sau solutiilor adoptate. Si gata, ati rezolvat problema simplu si frumos, fara sa implicati statul. Si sa enervati alti insi cu lamentarile voastre despre cat de periculosi sunt cainii vagabonzi. Spor la treaba!

, , , , , ,

8 Comments

Ce sa postezi cand nu ai inspiratie?!

M-am trezit azi seara si… cred ca nu am inspiratie. Dar ar trebui sa postez ceva, ca altfel nu e lumea multumita, si nu merge totul bine. Asa ca… o sa ii dam drumul.

M-am trezit… pentru ca pana acum eu am visat. Am visat ca traiam intr-o lume diabolica in care totul semana cu un iad. Flacari izbucneau, din loc in loc ostentativ inspre cer. Pamantul era negru aidoma unei roci vulcanice. Oamenii erau in sclavie. Pentru ca o armata de demoni infioratori cotropise pamantul si acum exploatau oamenii in cooperative unde erau suspusi la munca grea. Barbatii erau suspusi la munci subumane, menite sa ii distruga fizic si psihic, in timp ce femeile erau abuzate de diavoli iar copiii erau consumati ca si delicatesa la ospetele diavolilor.

Demonul sef, aflat la al doilea mandat, ales de electoratul demonic, nu dadea de gandit ca ar dori sa schimbe soarta oamenilor. Pe scurt, situatia era cu adevarat dramatica, omenirea era pe cale de dipsaritie, in mare pericol. Si in momentul acela, pe cerul intunecat de fum a aparut lumina datatoare de speranta. Eram eu, un inger cu aripi. Si m-am ivit de dincolo de norii intunecati pentru a aduce mesaj lumii acesteia decazute, mesaj ca mai exista speranta. Ca viitorul nu inseamna moarte si dominatie demonica. Eram speranta. Eram acolo pentru oameni.

Si in momentul acela, cand zburam pe cerul intunecat, in sufletele oamenilor s-a aprins lumina. In visul meu, era ca in filme. Ii pregateam de revolta. Un glas care le cerea sa revina la ceea ce lumea lor a fost inainte, acum crestea in sufletele lor ostenite. Dar, ajunge cu epitetele ca devine prea epic visul meu si nu imi place sa scriu asa. Atunci s-a trezit din odihna sa, EL. Tartorul sef, diavolul primordial, primul nascut al Lui, cel dintai… cel mai ticalos dintre cei mai ticalosi. Si s-a infatisat in fata mea, el, el ce odata fusese om si odata avuse chiar si un nume.

-Paulo Coelho, imi spuneau. Da, Paulo Coelho, acela era numele meu… da, cand ei inca imi iubeau sufletul. Cand cuvintele mele inca le mangaiau cotidianul vietii lor. Cand pelerinajul meu in lumea veche inca le servea drept ideal in viata.

-Da, demonicule Paulo Coelho, asa iti spuneau ei, inainte de decadere, diavol scarbavnic. Dar clipele acelea de vis au trecut. Ai ajuns tartorul primar al lumii acesteia. Societatea a obosit sa iti poarte povara pe umerii ei. Eu sunt vocea lor, si azi ma manifest in fata ta diforma si iti voi aduce la cunostinta inaintea capului tau chel si incornorat ca noi nu suntem Atlas. Nu, noi nu suntem Atlas!

-Cum iti permiti sa mi te adresezi asa, o tu, muritor efemer? Eu sunt Paulo Coelho, visul tau, tatal tau, mama ta, Gaia, esenta lumii acesteia, Alchimia. Sunt viata ta, sunt stelele tale, sunt soapta ta, sunt visul tau de prosperitate. Sunt statul Roman antic, statul acela corupt in care tu inca crezi. Statul acela in care visai dintotdeuana sa fii Marcus Aurelius Antonius. Nu este asa?

-Nu neg,  as fi fost un Marcus Aurelius mai bun decat a fost el insusi. Iti spun diavole,  “cat de maruntă şi neinsemnata parte din nemarginirea timpului de nepatruns a fost harazita fiecaruia! Caci se sterge cu repeziciune si dispare în eternitate!”, eu as fi spus-o cu mai mult suflet, cu mai multa intonatie, cu mai multa pasiune decat a facut-o el, Marc Aurelius. Cand eu as fi spus acea cugetare, acolo, in senatul roman, lumea s-ar fi cutremurat, Imperiul ar fi tresaltat, fiecare om de pe lumea asta, de la koreeni pana la incasi ar fi cazut un pic pe ganduri… in cugetari.

-Eu te cunosc, citesc in sufletul tau. Am citit si atunci cand Veronica se pregatea sa moara. Niciodata nu ai fost acolo sa o salvezi…

-Te urasc, gaunos stigmatizat! Mereu te-am urat. Si tu nu ai stiut-o niciodata. Si atunci, cu zahirul tau nereusit, eu am fost acela care te-a blestemat.

-Tu?! Tu erai? Pleaca-te acum in fata ciocului meu alb! Sau mori, o pacatosule!

Intr-un vis nu ii permit nimanui sa imi vorbeasca asa. Nici chiar lui Coelho. Asa ca mi-am retras incet aripile de inger in spate.  Din teaca maronie ce o purtam la la cingatoare, mi-am scos sabia, care nu era cu flacara valvaitoare ca si sabia de heruvim, ci un gladius dupa moda romana. Si cu sabia aceea i-am taiat beregata lui Coelho. Care a cazut acolo si sangele sau infam a navalit tarana. Mi-am sters apoi sabia de sange in ciocul sau odinioara  alb iar ochii sai i-am lasat prada ciorilor.

Si coborand incet pe treptele templului eternitatii mi-am zis:

-Coelho, oh Coelho, mereu ai fost un autor prost, dar de succes. Acum insa ai devenit o legenda. Iar prin tine, eu am devenit la fel de faimos si genial ca si ucigasul lui John Lennon.

Imi amintesc ca apoi m-am trezit asa, ca dupa un cosmar. M-am culcat la loc. Am adormit iar. Cred ca apoi am avut un vis erotic. Dupa aceea, probabil, am adormit iar. Pe urma mi-a sunat alarma… asta e partea cea mai urata si la care de fapt doream sa ajung.

, , , , , ,

6 Comments

Guvernul perfect

Printre altele, ma tot uitam saptamanile trecute la documentare gen teoria conspiratiei. Nu ma refer la alea grav orientate spre subiect, precum Zeitgeist-urile, desi am vazut si Zeitgeist 3(bun de altfel, desi un pic plictisitor pe alocuri cand repeta aceleasi ipoteze, inductii si teorii, ca si precedentul). Dar in principiu, nu imi plac alea grave si daca dau de masoni, illuminati si alti asemenea cai verzi pe pereti, inchid instant documentarul. Cele lejer orientate spre teoria conspiratiei sunt insa foarte pe gustul meu. Am vazut Food Inc., revazut The Corporation, vizionat intreaga serie Michael Moore, incepand de la optsinouazecistul Roger & Me si culminand cu best-watched-ul anului douamiinoua: Capitalism, a love story.

Trebuie sa recunosc ca imi place Michael Moore. E un grasan libidinos(nici in 1989 nu era prea slabut), care arata urat, dar a reusit sa treaca peste asta… s-a casatorit, are familie, etc. E un ins mereu contra-sistem, dar oamenii il apreciaza, si prin urmare si-a cladit o cariera pe documentare gica-contra based. Ba, mai mult, reuseste sa il faca pe George W Bush sa arate ca un prost(nu ca asta ar fi un lucru deosebit de greu). In plus solutiile gasite de Michael Moore pentru erorile sistemice sunt chiar haioase. Ca in “Sicko”, cand duce bolnavii care au luptat contra terorismului cu ocazia nine eleven-ului la Guantanamo Bay pentru a primi ingrijiri medicale similare cu cele primite de teroristii inchisi acolo. Ori de pilda, precum in “Bowling for a Columbine” cand duce adolescentii strapunsi de gloante in cazul masacrului despre care se vorbeste in filmul respectiv la Walmart sa cumpere toate gloantele expuse spre vanzare.

In fine, documentare foarte bune de urmarit cu conditia de a nu iti face un ghid de viata din ele. Toate sunt variate, subiecte colorate, atitudini diferite, insa produsul e acelasi. Poate fi redus la raul capitalismului si anume, corporatocratia. Corporatiile sunt acel rau care corupe lumea, din cauza setei lor de profit. Sunt mari, globale, puternice si nu te poti pune cu ele. Pentru ca sunt un sistem si daca te pui cu sistemul, sistemul te va elimina.

Problema corporatocratiei care apare in toate si chiar toate documentarele anti-sistem, este faptul ca statul nu face nimic sa te apere, pe tine ca si cetatean, in fata intereselor corporatiei. De exemplu, in cadrul Boliviei(vezi The Corporation), cand, ca urmare a privatizarilor impuse de IFM, corporatia Bechtel a pus sechestru pe sursele de apa si a limitat accesul cetatenilor la aceasta. A rezultat o batalie, in care armata condusa de Guvern a deschis focul si a luptat impotriva cetatenilor care o finantau prin taxe si impozite si aparand interesele corporatiei Bechtel, un grup de straini de acea natiune.

Deci statul nu te apara pe tine ca si cetatean, ii apara pe ei, care contribuie cu fonduri ilegale. Iar justitia este ca o doamna legata la ochi, tinand in mana o balanta pe care tot pui bani si cine pune mai multi si mai multi bani si plateste avocati dispusi sa spuna minciuni mai mari si mai mari are castig de cauza. Si toate acestea, platite din bani publici, adica din banii nostri. Au ajuns corporatiile sa detina puterea in statele capitaliste, pentru ca ei finanteaza statele sau mai degraba oamenii din fruntea acelor state cu monetarie mai lichida decat o facem noi, contribuabilii care am infiintat si promovat organizatiile respective: stat, justitie, etc.

Despre acest lucru isi dau seama toti documentary-makersii, dar fiecare propune solutii mai idioate si mai idioate. De exemplu Zeitgeist cu al sau resource-based economy. Sau Food Inc. cu the individual customer is the key to control the big machinery. Or fi solutii interesante, dar nu-s eficiente, nici adaptabile si nici aplicabile. Solutia cea mai buna, o detin evident eu(smile) si prin urmare, o sa fac un favor si am sa o scriu aici. Poate o citesc potaiile care ar trebui sa solutioneze problema people vs corporation si o vor aplica.

Solutia este simpla: Corporatocratia a adus globalizare si prin urmare nu mai suntem limitati regional. Asa ca aparatul de stat nu ar mai trebui sa fie proiectat dupa un model static cum este in prezent, ci fiecare stat in parte sa fie liber sa propuna si sa adopte inovatii. Statele sa concureze in mod real pentru atragerea eficienta de impozite de la oameni si corporatii, nu ca in prezent cand oamenii sunt obligati sa cotizeze pentru fondurile publice. Adica, tu Ion Ionescu cetatean al Romaniei, nu esti multumit de serviciile oferite de tara ta. Bun, nu platesti impozite si justitifici ce anume te-a nemultumit. Sau platesti strict pentru o categorie de fonduri anume, care sa fie folosite intr-un tel dinainte stabilit si pe care sa il tintesti. Sau te muti in alta tara care a aplicat un program de dezvoltare pe care tu il socotesti benefic pentru tine si familia ta. Si sa infiintam organizatii care sa faciliteze migratia interstatala. Sa iti ofere o casa. Sa se ocupe de vanzarea fostei tale case in mod eficient, sa iti converteasca averea din fosta tara gazda in avere viabila in tara curenta la maxima valoare, etc.

Poate pare greu de aplicat, nu zic nu, dar hai sa privim situatia actuala. Pai nu e aiurea? Oamenii care traiesc in tara asta dau bani la stat si sunt altii favorizati in locul lor de catre stat. De exemplu in Romania, corporatia Nokia nu plateste aproape nimic statului Roman. Asa si-au negociat clauzele pentru a incepe si desfasura activitatea in Romania. Sa nu plateasca impozit pe profit. Platim noi, dar autostrada si tramvai tot pentru Nokia face statul. De ce nu vine sa ajute micii intreprinzatori care cotizeaza mai mult la stat? Sa le faca lor autostrazi. Sau macar sa le repare drumurile din fata intreprinderilor acestora.

Nu. Statul Roman ajuta, din banii mei si ai vostri, entitati care nu au nicio treaba cu tara asta. Pentru ca actionarii lor sunt straini si nici nu au calcat in Romania. Dar aici e ieftin muncitorul, ori daca nu, il aducem din India, ii facem baraci si il punem sa traiasca acolo. Aici nu platesti taxe catre vama UE, pentru ca e Romania este membra UE. Aici nu platesti impozit pe profit pentru ca poti da mita cuiva sa puna o stampila si sa semneze pe ea. Romania e lux pentru corporatii. Numai pentru noi nu e lux, pentru cei care incercam sa ne facem un viitor si un trai aici.

Pentru ca nimeni nu ne respecta. Statul?! Politicienii?! Institutiile publice?! Atunci de ce si la ce sa ii mai platim? Eu unul nu zic ca nu gasesc utile aceste institutii sau aceste persoane. Doar ca nu in contextul actual. Prefer sa ii platesc atunci cand le vor reveni sentimentele catre atributiile alocate de noi. Cetatenii care ii platim. Care le asiguram fondurile de baza. Noi am infiintat aceste institutii, le-am definit un scop si am pus in fruntea lor oameni care sa urmareasca atingerea scopurilor stabilite de noi. Si ei ce fac? Isi bat joc de mine, luand mita de la corporatii pentru a le favoriza pe acestea in detrimentul nostru, care platim constant si cinstit. Asa ca pana atunci, pana sistemul nu se va curata/va fi curatat am sa fentez plata la stat cat voi putea. Pana si ultimul banut. Si cu orice… nu vreau ca statul roman(care nu merita respectul unei majuscule in contextul actual) sa puna mana pe  banul meu. Si sper sa faceti si voi la fel.

, , , , , , ,

2 Comments

Cainele care s-a pierdut

Stau in statie si astept sa vina blestemul ala de tramvai. Ninge cu soare si bate vantul usor turbat. Imi aprind o tigara, fac un pic de reclama la Marlboro si incepe temperamentul meu coleric sa ma invarta precum un titirez prin statia imbulzita de oameni care asteapta si ei sa soseasca tramvaiul. Si ma invart si ma invart si ma tot invart. Si la un moment dat, privirea mi se opreste pe un afis homemade, listat a4 alb-negru la matriceala. E Azor, un caine urat si lanos, de culoare intunecata. Nu e prima data cand ii vad poza acolo, in statie. S-a pierdut de stapani si acum acestia il cauta. Se ofera si recompensa cui il va aduce.

Ma intreb daca l-as gasi, cum l-as putea aduce stapanilor? Ii pun o lesa? Nu m-ar musca? Daca stapanii lui stau in Floresti si eu gasesc cainele in Gheorgheni ce fac? Nu am masina si in autobus nu te lasa cu cainele. Il duc pe jos pana in Floresti? Daca cainele pe care il gasesc nu e de fapt Azor, ci e alt caine, oare ce vom face cu el? Il resping proprietarii lui Azor? Il lasam in strada? Daca era al altcuiva si eu il duc degeaba pana in Floresti si acum stapanii din Gheorgheni il cauta?

Am tot vazut afisul cu Azor, zi de zi, seara de seara. El e acolo. Intotdeauna acolo, nemiscat. Nu l-a rupt nimeni, nu inca. Si ploaia si ninsoarea l-a udat, dar nu l-a sters. Si asta de luni bune. Praful s-a depus pe el si a colorat albul hartiei intr-o nuanta cafenie. Si il privesc mai mereu. Orice as face, stand acolo in statie, cumva ma lovesc involuntar de hartia aceea. Cred ca i-am invatat fiecare cuvant. Ii stiu si numarul de telefon pe de rost. Ba mai mult, l-am si visat noaptea pe Azor. L-am gasit. Era soare, trecuse iarna asta imputita si il duceam stapanilor. Erau o familie idilica, doi soti care aratau bine, nu erau nici grasi, nici slabi si nici chelie nu avea el, nici ea sanii lasati. Aveau doi copii, un baiat si o fata, baiatul era cel mai inalt, ajungea pana la cureaua sotului. fetita ajungea pana la buricul sotiei, o mignona faina. Erau familia aceea din filmele clasice americane, acolo la ferma perfecta unde bate vantul peste cerealele acelea galben-auriu si combina care le treiera, zici ca doarme pe camp. Sau ca fumeaza, cand ii vezi fumul acela ridicandu-se mocnit inspre cer.

Il duceam, fara lesa. venea in urma mea, incet, asteptand momentul acela din vis cand familia lui pierduta si demult uitata il va regasi. Asteptam sa ii vad cum fug inspre el, cum il imbratiseaza. Copiii il iau in brate si il mangaie. L-au regasit. Ea, femeia aceea frumoasa, plange. Plange de bucurie. Sotul e emotionat, se vede pe el. Imi zambeste cu caldura. Are dintii aceia perfecti de reclama Colgate… domnul Castor. Si eu ma simt implinit. Le-am redat linistea familiei, le-am readus fericirea, unitatea in caminul lor. Le-am refacut frumusetea vietii lor idilice. Si alarma aceea atat de urata de la telefon suna. Tocmai acum. E din nou timpul pentru o noua zi. Dar mai intai pentru un snooze de 5 minute.

Am capatat o empatie fata de Azor. L-am vazut in poza si simt ca intre noi doi, este o relatie ciudata. Cred ca adevarul e ca daca l-as gasi, nu l-as mai duce inapoi la stapanii lui. As putea sa il iubesc doar pe el. Sa fie numai al meu. Da, as putea sa fac asta. Si voi m-ati condamna, nu?! Ca nu procedez corect. Dar, pana la urma, nici Frodo nu a mai vrut sa distruga inelul. Da, as putea sa il pastrez…

Ma obsedeaza, ma obsedeaza si ma obsedeaza. Fiindca e mereu acolo. Nu i-a pasat ca de Craciun se cantau colinde, nu i-a pasat ca de revelion s-au aprins artificii. Nu i-a pasat de toti acei oameni care trec zilnic pe langa el, indiferent ca ei mergeau la munca, la scoala  sau se intorceau catre case. Nu i-a pasat nici cand pe langa el treceau betivii aceia de seara. Nici navetistii care coborau din trenuri, nici prostituatele acelea negricioase si batrane din gara, nici politia comunitara…

Am pus mana pe telefon. L-am deblocat si am apasat usor si repetat cifrele acelea din numarul de pe afis, cifrele acelea pe care le stiam pe de rost. A raspuns. Era o voce de doamna cu experienta, trecuta prin viata.

-Buna ziua! L-ati gasit pe Azor?

-Ha?! Cine e la telefon?

-Sunt un fan a lui Azor, doamna. Cred ca am inceput sa iubesc cainele acesta mai mult decat o faceti dumneavoastra! L-ati gasit?

-Cine esti? Sper ca nu i-ai facut vreun rau cainelui meu!

-Nu i-as face nici un rau in viata asta, trecuta sau viitoare. Il vad in fiecare zi si am inceput sa il iubesc!

-Cine esti? Unde este cainele meu?

-Nu i-as face nici un rau, doamna, credeti-ma! Sa aveti o zi excelenta!

Si am inchis. Tramvaiul ajunse in statie. Am urcat, m-am asezat pe scaun si pe geam, printre fulgii risipiti de vant, se vedea silueta lui Azor. Acolo pe afis. Si cred ca imi zambea. I-am zambit si eu.

-Te voi vedea maine?

-Ma vei vedea mereu, mi-a raspuns.

-Te iubesc! Sa stii!

-Stiu asta! Mereu m-ai iubit!

Si tramvaiul a luat-o incet spre Baritiu. Azor a ramas acolo, in zona garii, sa isi caute stapanii.

 

, , , , ,

5 Comments

Noii profeti din Photoshop

A revenit Iisus pe pamant? Da, el a revenit. Si unde? Chiar in judetul Cluj. Ei bine nu e Iisus. dar e aproape Iisus. Nu vrea sa fie fotografiat, ca prea seamana cu Iisus la fata si ii e frica sa nu il rastigneasca Pirat din Port, adica Basescu.

Dar neavand ce face, m-am deplasat la domiciliul dansului sa ii iau un interviu.  Bont e un loc minunat. Asezat la poalele Gherlei, aceasta localitate face parte prin traditie din ancestralul neam romanesc, desi pana acum o suta si ceva de ani facea parte din Imperiul Autro-ungar. Oricum, oamenii sunt de ai nostri, romani adevarati, ortodocsi in adevaratul sens al cuvantului, fumeaza tigari Carpati, beau vodca Polar, femeile fac treaba in casa, barbatii vorbesc politica, cosesc fanul si taie porcul. Carciuma e mereu plina si biserica mereu goala. Asta cand nu-s botezuri, nunti sau inmormantari.

Eu: Cum de nu mergeti mai des la biserica cand insusi Iisus este la voi in sat?

Istvan Laszlo(taran din Bont): Bade, io unu’ m-am saturat de tot de Budean ala. Mereu ne zice sa nu fumam, sa nu bem, sa nu asteptam ajutor de la stat si subventii pentru agricultura de la Europa. Atata stie, noi bem aicea de vreo doua mii si mai bine de ani, si no, acuma s-o trezit unu’ sa ne zica si noua ca nu e bine sa bem.

Eu: Totusi, parintele are ceva mai special, nu apare in poze. Se zice ca e din cauza energiei pe care o poseda dansul.

Istvan Laszlo: Energie?! Omul are certifcat de absolvire a unui curs de Photoshop la ArtImage in Cluj-Napoca. Voi credeti ca e prost? Iisus se construieste prin marketing astazi. Asa ne zicea el acum 5 ani, cand aparea bine merci in poze.

Am ajuns si la casa parintelui:

Petru Budean: Ba, fraiere, reprezinti vreun trust de presa sau putem vorbi si noi intre patru ochi la un paharel?

Eu: Nu domn’ parinte, va iau interviu ca sa scriu si eu pe blog!

Petru Budean: Aaaa, un fel de Darius Groza. Pai pe voi, blogherii oricum nu va baga nimeni in seama, puteti sa scrieti toate ineptiile din lume. Asa ca voi fi sincer cu tine. Spune, oaie a Domnului, ce te-a manat pana aici?

Eu: Uitati, domn’ parinte, am citit in presa Clujeana un articol despre dumneavoastra. Se zice ca faceti minuni. Si ca cititi si trecutul si viitorul. Si ca nu apareti in nici o poza, ca aveti un fel de aura…

Petru Budean: Se zic multe, bea ma tuica aia, da-te in gat! Asa ma, mai pun una? Hai, inca una mica… asa, asa! No, credinciosule, fii atent aici! Acum cativa ani eram un simplu preot la biserica aici in sat la Bont. Si viata era plictisitoare rau, enoriasii dadeau bani, eu ii beam si ii fumam, plateam impozitele la stat, nevasta-mea zicea ca nu vrea sa si-o mai traga cu mine ca o jeneaza barba, verile ardeau, iernile treceau, pana intr-o zi in care totul s-a schimbat.

Eu: Ati divortat?

Petru Budean: Divortam de mult, fraiere, da’ imi pierdeam slujba. Nu ma, ma uitam la OTV. Si am vazut-o acolo pe concurenta noastra necurata, unica mostenitoare a mamei Omida. Era o muta, femeia aia, atat de proasta ca nici macar nu stia ca fulgerul iese din nouri. Si mi-am zis atunci, domn’le, daca ea poate, eu sa nu pot? Noi, preotia avem tot ma, totul. Toate argumentele sa fim chemati la tv. Si in seara aceea m-am imbatat crunt. A fost acum 5 ani. De atunci am inceput sa il construiesc pe Iisus.

Eu: Si nu a fost greu?

Petru Budean: E ca in filmul ala, O minte sclipitoare. Eu sunt Russell Crowe si uneori ma adancesc atat de mult in noua mea identitate, incat ma cearta nevasta si copiii, cand ma trezesc. E, cum sa iti explic?! E ca si cum ai fi beat si ti se taie filmul. Si te trezesti apoi dimineata ca ai facut prostii.

Eu: Dar Russell Crowe era schizofrenic in filmul acela. Avea un prieten imaginar. Cine este prietenul dumneavoastra imaginar? Sau nu aveti?

Petru Budean: Ma baiete, tu esti chiar prost! Cine este prietenul meu imaginar, auzi?! Este Dumnezeu, ma! E Dumnezeu!

Eu: Si atunci cand va apuca criza… aaa… pardon, intrati in transa, vorbiti cu Dumnezeu?

Petru Budean: Arat eu a saman modern? Aia faceau samanii in contact cu DMT. Eu sunt deasupra lor. Eu vorbesc cu Dumnezeu oricand. Oricand. Si cand stau pe buda, si cand tin predica. Viata mea e Dumnezeu. Eu sunt acolo, El e acolo. Uneori mai apare si Sant Patru. Ala e mai mistocar. Dumnezeu nu prea are simtul umorului la drept vorbind. E si putin rigid asa, cred ca se poate observa dupa felul in care a creat toate formele materiale.

Eu: Deci vorbiti cu Dumnezeu constant? M-ar interesa sa fac un interviu in acest sens. Un fel de Walsh cu ale lui “Conversatii cu Dumnezeu”.

Petru Budean: Tinere, ideea mea a fost de la inceput sa fac un interviu despre mine. Despre Dumnezeu vorbeste si asa toata lumea. Despre mine insa foarte putini.

Eu: Intelepte cuvinte maestre. Si in inchiere, aveti ceva de transmis cititorilor?

Petru Budean: Pocaiti-va! Caci a Lui este imparatia! Intru in transa… ai grija! Ma, enoriasule, nu mai fuma! Lasa paharul. Iesi afara din casa mea sfanta, tu pacatos nesimtit!!!

Eu: Ies parinte! Dar va rog, nu puneti mana pe bata aia de baseball, va rog…

[Pe caseta se aud strigate si sunete de pasi repezi]

, , ,

15 Comments